Priveşte în sus la Pleiade

Priveşte în sus la Pleiade
Când bate zefirul de seară
Şi las'-ale gândului aripi
Să bată prelung în afară.

Priveşte în sus la Pleiade
Şi simte-n înalt cum o mână
Se-ndreaptă spre tine aproape,
Se-ndreaptă spre tine stăpână.

Priveşte în suflet la tine
Şi simte-i puterea cerească
Şi simte cum braţe de abur
Încep ca din suflet să-ţi crească.

Priveşte în tine şi-ascultă
În suflet cum gândul se zbate
Şi sufletul însuşi cum ţipă -
Să zboare-n-afară nu poate!

Priveşte în jur şi aminteşte-ţi:
Aşa ai simţit atunci oare
Că totul e fad, fără nume,
Culoarea - că nu e culoare?

"Atunci" căci în timpul ce este
A fost în eter un "atunci"...
Dar seara, în sus la Pleiade
Te rog ochii tăi să-ţi ridici.